Contabilitate și Informatică de Gestiune

Program de studii: Contabilitate și Informatică de Gestiune – ID

Descrierea programului

Programul de studii Licență Contabilitate și Informatică de Gestiune – Învățământ la distanță  (ID) se încadrează în Domeniul de licență Contabilitate și este autorizat din anul 2003 și, ulterior, acreditat din anul 2011. Parcurgerea lui oferă studenților posibilitatea de a dobândi cunoștințele, competențele și abilitățile necesare a acoperi activități precum: gestionarea eficientă a resurselor financiare ale companiei, utilizarea informațiilor contabile, efectuarea de analize economico-financiare, evaluarea structurilor patrimoniale, gestionarea programelor informatice de gestiune dar și altele. La absolvirea programului cu susținerea examenului de licență, studentul va obține diploma de licențiat în Științe Economice, competențele obținute fiind identice cu cele oferite de absolvirea formei de învățământ cu frecvență.

Locuri de muncă vizate

La absolvirea ciclului de licență, absolvenții specializării Contabilitate și Informatică de Gestiune – ID au de ales dintr-o largă paletă de profesii posibile:

  • economist contabil;
  • referent de specialitate financiar-contabilitate;
  • consultant bugetar;
  • revizor contabil;
  • analist buget;
  • ofițer de trezorerie;
  • analist costuri;
  • cenzor;
  • consilier / economist în gestiunea economică;
  • lichidator;
  • administrator bază de date.

Modul de desfășurare a activităților specifice acestui program ID:

  • activitățile de tutorat (AT) sau activitățile aplicative asistate (AA) se vor desfășura sub formă de întâlniri on-line sincron între cadrele didactice și studenți, în zilele de vineri (17-21), sâmbătă și duminică (8-20);
  • activitățile de evaluare pe parcurs (TC) presupun documentarea realizată de către studenți pe baza bibliografiei indicate și rezolvarea unor cerințe formulate în temele de control, apoi încărcarea lor online, în clasele dedicate fiecărei discipline;
  • examinarea finală (examen, colocviu sau verificare) se va desfășura cu prezență fizică (față în față).

Taxa de școlarizare pentru studenții anului I: 4000 lei

Contact:

 

Distribuie pagina pe social media!